Psihologie

Ce este Psihologia?

Litera Psi din alfabetul Grec este folosită ca simbol pentru Psihologie

Când ne referim la Psihologie ne gândim la știința comportamentului uman. Cuvântul vine din alipierea a două cuvinte care vin din limba greacă și anume psyche (ψυχή) care înseamnă suflet și logos (λόγος) care înseamnă știință.

În timpul Renașterii, Melachton – un discipol de-al lui Luther, folosește termenul ”psihologie”. Mai târziu, in secuoul al XVIII-lea, filozoful german Ch. Wolff preia termenul și îl folosește în opoziție cu cuvântul ”metafizică” – pentru a distinge între manifestările sufletului și proprietățile esentiale ale acestuia.

Aceasta este o definiție foarte limitativă pentru că Psihologia se ocupă de mult mai multe aspecte decât comportamentul uman care reprezintă, mai mult sau mai puțin, doar manifestarea exterioară a gândurilor și trăirilor unei persoane.

O altă definiție are fi: Psihologia este știința care studiază comportamentul și procesele mentale ale oamenilor și ale altor animale. Aceasta include studiul funcțiilor cognitive, emoțiilor, percepțiilor, personalității și dezvoltării umane, precum și al interacțiunilor sociale și influențelor de mediu asupra comportamentului. Psihologia are o gamă largă de subdomenii și aplicări practice (de exemplu dacă apare o tulburare psihologică), care ajută la înțelegerea și îmbunătățirea sănătății mentale și bunăstării individului.

Un profesionist din domeniul Psihologiei se numește Psiholog.

Istorie

Psihologia a apărut ca știință în anul 1879 odată cu primele experimente făcute de Wilhem Wundt în cadrul primului laborator de psihologie de la Universitatea din Leipzig.

Categorii in Psihologie

Psihologia conține mai multe ramuri sau categorii dintre care menționăm: