Dependența de ecran

Cuprins

Ce este dependența de ecran ?
Cum se manifestă?
Cine o potențează?
Concluzie
Referințe

Ce este dependența de ecran ?

Dependența de ecran se referă la utilizarea excesivă și compulsivă a dispozitivelor digitale – telefon, tabletă, computer, televizor, consolă de jocuri – într-un mod care afectează negativ viața personală, socială, școlară sau profesională. Este atât de strâns legată de dependența digitală încât multă lume le folosește interschimbabil.

Nu este recunoscută oficial ca o boală psihică de sine stătătoare în toate clasificările internaționale (de exemplu, DSM-5 menționează „tulburarea de jocuri pe internet”, dar nu și „dependența de ecrane” în general). Totuși, termenul este folosit frecvent de psihologi, părinți și educatori pentru a descrie un comportament problematic legat de folosirea tehnologiei.

Potrivit cercetătorului Dr. Aric Sigman, într-o lucrare publicată în Journal of the International Child Neurology Association: „‘Dependența’ este un termen din ce în ce mai folosit pentru a descrie numărul crescând de copii care se angajează într-o varietate de activități diferite pe ecran într-o manieră dependentă, problematică” (¹).

Cum se manifestă?

Simptome psihologice și comportamentale

Semnele dependenței includ utilizarea compulsivă, dificultatea de dezangajare și distresul atunci când nu se folosesc ecranele sau dispozitivele (2). Cercetări din cadrul studiului Adolescent Brain Cognitive Development au arătat că aproximativ 30% din copii prezentau semne de dependență de social media și 40% de jocuri video până la vârsta de 11 ani (²).

Manifestări fizice

Sindromul de vedere computerizată și oboseala digitală a ochilor sunt raportate la 50% până la 90% din persoanele care lucrează zilnic la computer (³). Utilizarea prelungită poate duce la probleme de greutate corporală și sănătatea oaselor slabă din cauza lipsei de activitate fizică, ceea ce pe termen lung poate crește riscul de boli de inimă și alte afecțiuni (⁴).

Efecte neurobiologice

6 studii au identificat regiuni prefrontale specifice, și anume cortexul orbitofrontal (OFC), aria motorie suplimentară (SMA) și cortexul prefrontal dorsolateral (DLPFC), în plus față de girusul cingulat anterior ca fiind afectate (⁵).

Multiple studii au demonstrat că creierele copiilor se micșorează sau pierd țesut în lobul frontal, striatum și insula – aceste zone ajută la guvernarea planificării și organizării, suprimarea impulsurilor social inacceptabile și capacitatea noastră de a dezvolta compasiune și empatie (¹).

Impactul asupra sănătății mentale

Studiile au ilustrat o povară crescută de anxietate, izolare socială și simptome depresive asociate cu expunerea la ecran, scăderea stimei de sine și simptome mai grave de ADHD (6)

În general, copiii care prezentau semne de dependență raportau o probabilitate mai mare de gânduri suicidare, depresie, anxietate, agresivitate și comportamente de încălcare a regulilor comparativ cu colegii lor (²).

Listă cu manifestările dependenței de ecrane

Deși lista poate fi mai lungă prezentăm un set de simptome care pot indica o dependență de ecrane.

Timp exagerat petrecut în fața ecranelor, cu pierderea noțiunii timpului.
Dificultăți în a întrerupe activitatea digitală, chiar dacă există consecințe negative.
Nevoia de a petrece tot mai mult timp pentru a obține aceeași satisfacție (toleranță).
Iritabilitate, anxietate sau neliniște când accesul la ecrane este limitat (simptome asemănătoare sevrajului).
Neglijarea responsabilităților (școlare, profesionale, familiale).
Izolare socială sau preferința pentru interacțiuni online în detrimentul celor față în față.

Cine o potențează?

Companiile tehnologice

De la dezvoltatorii de aplicații până la giganții tehnologici precum Google și Facebook, companiile au petrecut ani întregi lucrând pentru a face tehnologia de consum cât mai dependentă posibil. La urma urmei, timpul petrecut cu produsele lor ar putea însemna bani mari pentru companie (7).

„Multe dintre caracteristicile care conduc la utilizarea problematică nu sunt accidentale. Ele sunt esențiale pentru modelele de afaceri ale acestor platforme”, spune Amber van der Wal, cercetător în domeniul tinerilor și media de la Universitatea din Amsterdam (²).

Părinții și modelarea comportamentală

Studiul actual a confirmat că dependența de ecran a părinților este un factor de risc pentru dependența de ecran a copiilor, ceea ce oferă suport pentru modelul de transmisie intergenerațională și Teoria Învățării Sociale (⁸).

Ca persoane semnificative pentru copii, percepțiile și comportamentele părinților devin obiecte pe care copiii le observă și le imită. Prin urmare, utilizarea excesivă a media pe ecran de către părinți poate crea modele slabe pentru copii de la care să învețe, crescând astfel probabilitatea dependenței de ecran la copii (⁸).

Factorii de vulnerabilitate individuală

Fiind de culoare neagră sau hispanică (conform studiilor făcute pe populația din Statele Unite) și cu venituri mai mici crește, de asemenea, riscul de dependență (²). Adulții tineri sunt deosebit de vulnerabili la dependența de ecran din cauza unei varietăți de factori psihologici, de dezvoltare și de mediu, cum ar fi gratificarea instantanee, presiunile de la școală, relații sau viață și problemele de sănătate mintală (⁹).

Copiii sunt mai susceptibili să dezvolte o dependență problematică pe termen lung de tehnologie. Vârsta inițierii și nivelul de expunere la, de exemplu, jocuri poate crește acest risc, care poate începe mult mai devreme decât se presupune (¹⁰).

Ca majoritatea activităților foarte dependente, disponibilitatea și comoditatea sunt factori cauzali mari pentru proliferarea dependenței de ecran. Deoarece tehnologia bazată pe ecran înlocuiește media scrisă ca normă pentru comunicare, tinerii au niveluri din ce în ce mai ridicate de acces la activitățile bazate pe ecran (⁹).

Concluzie

Dependența de ecran reprezintă o provocare complexă care necesită o abordare multidisciplinară în psihologie și psihoterapie. Rezultatele subliniază necesitatea de a distinge între utilizarea media digitală care este pasională și foarte angajată versus utilizarea care este dependentă, și indică, de asemenea, că simptomele consecințelor negative au în general o validitate diagnostică mai ridicată comparativ cu simptomele implicării intense (¹¹).

Această problemă emergentă necesită intervenții coordonate între familii, sistemul educațional, profesioniștii din sănătatea mintală și industria tehnologică pentru a proteja bunăstarea copiilor și adolescenților.