Alex Gheorghiu

Psiholog Iași

Dependența de telefon

Introducere

Telefonul mobil (smartphone-ul) a devenit în ultimele două decenii unul dintre cele mai prezente obiecte din viața cotidiană iar, împreună cu el, a aparut și dependența de telefon.

Dependența de telefon ilustrată prin folosirea unui telefon mobil.

La nivel global, se estimează că peste 4,3 miliarde de persoane dețin un smartphone, reprezentând mai mult de jumătate din populația lumii (1).

Odată cu această răspândire fără precedent, a apărut o preocupare crescândă în rândul cercetătorilor și clinicienilor: utilizarea problematică a telefonului, frecvent denumită „dependență de smartphone” (smartphone addiction).

Prezentul articol oferă o privire de ansamblu documentată asupra acestei adicții — ce este, cum se manifestă, prin ce mecanisme se formează și se menține, cum poate fi evaluată, identificată și, în final, tratată.

Cuprins

1. Ce este dependența de telefon?

Dependența de telefon (sau smartphone) nu figurează ca diagnostic de sine stătător în sistemele de clasificare internaționale actuale — DSM-5 (Manualul Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale, ediția a 5-a) sau ICD-11 (2, 3). Cu toate acestea, fenomenul este studiat extensiv sub denumiri precum „utilizare problematică a smartphone-ului” (problematic smartphone use — PSU) sau „utilizare compulsivă a telefonului”.

O definiție operațională larg acceptată descrie dependența de telefon (smartphone) ca un tipar de comportament caracterizat prin utilizare excesivă sau compulsivă a dispozitivului, pierderea controlului, toleranță/obișnuiță (nevoia de stimulare din ce în ce mai frecventă sau mai intensă), simptome de disconfort la separarea de telefon și consecințe negative în plan personal, social, profesional sau academic (4, 5).

Griffiths (2005) a propus un model biopsihosocial al dependenței comportamentale, conform căruia orice comportament poate deveni adictiv dacă implică: (a) saliență — comportamentul devine activitatea dominantă în viața persoanei; (b) modificări ale dispoziției; (c) toleranță; (d) simptome de sevraj; (e) conflict cu sine și cu ceilalți; și (f) recădere după perioade de abstinență (6). Aplicând acest cadru, utilizarea problematică a smartphone-ului îndeplinește mai multe criterii ale dependenței comportamentale (4).

Este important de subliniat că nu orice utilizare intensă a telefonului echivalează cu o dependență. Panova și Carbonell (2018), într-o analiză sistematică a literaturii de specialitate, arată că dovezile empirice nu susțin suficient existența unei dependențe de smartphone în sensul clinic strict al termenului. Autorii recomandă distincția clară între utilizarea obișnuită sau intensivă, dar care nu produce suferință clinică, și utilizarea cu adevărat problematică, care interferează semnificativ cu funcționarea zilnică a individului, și propun utilizarea termenului de „utilizare problematică” în locul celui de „dependență” (7).

2. Cum se manifestă dependența de telefon?

Utilizarea problematică a smartphone-ului se manifestă printr-un spectru larg de simptome comportamentale, cognitive și emoționale (8).

2.1 Manifestări comportamentale

Principalele manifestări comportamentale includ: utilizarea excesivă a telefonului, cu dificultatea de a estima sau controla timpul petrecut; verificarea repetată și aparent nemotivată a notificărilor, mesajelor sau rețelelor de socializare; utilizarea telefonului în contexte inadecvate sau periculoase; și tentativele repetate, dar eșuate, de a reduce utilizarea (4, 8).

Un fenomen bine documentat asociat utilizării compulsive este „phantom vibration syndrome” (sindromul vibrației fantomă) — perceperea unor vibrații ale telefonului care nu au loc în realitate. Drouin, Kaiser și Miller (2012) au studiat acest fenomen la 290 de studenți, din care 89% raportaseră cel puțin o dată senzația de vibrație fantomă, în medie de aproximativ două ori pe săptămână (9).

2.2 Manifestări cognitive și emoționale

Principalele manifestări cognitive și emoționale includ: gânduri intruzive despre activitățile online chiar și atunci când telefonul nu este în mână; anxietate și iritabilitate la separarea de dispozitiv și utilizarea telefonului ca mecanism de reglare emoțională — recurgerea la el pentru a face față plictiselii, singurătății sau stresului (8).

Un mecanism emoțional bine studiat este FoMO (Fear of Missing Out — teama de a rata ceva), definit ca o îngrijorare persistentă că alții trăiesc experiențe valoroase de la care persoana este absentă. Przybylski și colab. (2013), care au și dezvoltat scala de măsurare a FoMO, demonstrează că niveluri scăzute de satisfacere a nevoilor psihologice de bază (autonomie, competență, relaționare) prezic niveluri mai ridicate de FoMO, care la rândul lor sunt asociate cu un angajament mai intens în rețelele de socializare (10).

2.3 Manifestări fizice

Utilizarea telefonului seara târziu este asociată cu dificultăți de adormire, reducerea duratei somnului și scăderea calității acestuia. Mecanismul principal este suprimarea secreției de melatonină prin lumina albastră emisă de ecrane.

Chang și colab. (2015), într-un studiu controlat cu design crossover, au demonstrat că participanții care citeau seara de pe un e-reader cu emisie de lumină au adormit mai târziu, au prezentat secreție de melatonină redusă, ritmul circadian întârziat și stare de alertă mai scăzută a doua zi dimineața, comparativ cu lectura de pe o carte tipărită (14).

2.4 Manifestări cognitive legate de prezența fizică a telefonului

Ward și colab. (2017), într-un experiment cu aproape 800 de participanți, au demonstrat că simpla prezență a smartphone-ului propriu pe birou — chiar închis și cu ecranul în jos — reduce semnificativ capacitatea cognitivă disponibilă (memorie de lucru și inteligență fluidă), comparativ cu situația în care telefonul se afla în altă cameră. Efectul a fost mai pronunțat la persoanele cu un nivel mai ridicat de dependență de smartphone (15).

3. Ce mecanisme sunt implicate în crearea dependenței de telefon?

Dependența de telefon este un fenomen multifactorial, în care interacționează mecanisme psihologice, fiziologice și tehnologice.

3.1 Mecanisme psihologice

a) Condiționarea operantă și întărirea variabilă

Cel mai puternic mecanism psihologic implicat este condiționarea operantă, descrisă de B.F. Skinner (1938) (16). Smartphone-ul oferă recompense impredictibile — un mesaj așteptat, un „like”, o știre interesantă — conform unui program de întărire cu rată variabilă, considerat cel mai rezistent la extincție dintre toate schemele de întărire. Exact același mecanism stă la baza comportamentelor de tip joc de noroc (16).

b) Dopamina și sistemul de recompensă

Berridge și Robinson (1998), într-o lucrare fundamentală despre rolul dopaminei în recompensă, demonstrează că dopamina reprezintă substratul neural al componentei de „dorință” (wanting) și al anticipării recompensei, disociind-o de componenta plăcerii propriu-zise (liking), care implică preponderent sistemul opioid endogen. Aceasta explică de ce anticiparea unei notificări noi menține comportamentul de verificare compulsivă, independent de satisfacția reală produsă de conținut (17).

Volkow și colab. (2011), într-o analiză PET a sistemului dopaminergic la persoane cu dependențe, au arătat că pe măsura instalării dependenței se produce o disociere progresivă în două direcții simultane: pe de o parte, creșterile de dopamină produse de recompensa propriu-zisă (substanța sau stimulul) devin din ce în ce mai atenuate — mecanism care stă la baza toleranței; pe de altă parte, răspunsurile dopaminergice la indiciile asociate recompensei (sunetul de notificare, vederea telefonului, starea de plictiseală) devin mai puternice decât răspunsul la recompensa în sine.

Dopamina ca substrat neural al componentei de „dorință" (wanting) și al anticipării recompensei.

Cu alte cuvinte, persoana dependentă ajunge să fie mai puternic motivată de anticiparea recompensei decât de recompensa efectivă — un paradox neurobiologic care explică persistența comportamentului compulsiv de verificare a telefonului chiar și atunci când conținutul găsit este în mod repetat nesatisfăcător (11).

c) Reglarea emoțională deficitară

Studiile confirmă că utilizarea telefonului ca strategie de evitare a emoțiilor negative este un predictor semnificativ al utilizării problematice. Elhai și colab. (2017), într-o analiză sistematică a 23 de studii, arată că depresia și anxietatea sunt cel mai frecvent asociate cu utilizarea problematică a telefonul-ului, depresia prezentând asocieri de cel puțin magnitudine medie în literatura de specialitate (8).

d) FoMO

Przybylski și colab. (2013) au demonstrat că FoMO mediază relația dintre satisfacerea deficitară a nevoilor psihologice de bază și angajamentul intens în rețelele de socializare, inclusiv comportamente de utilizare distrasă (în timpul conversațiilor față în față sau al orelor de curs) (10).

Practic, asta înseamnă că nevoile psihologice nesatisfăcute nu generează direct angajament intens sau utilizare distrasă ci „trec” prin FoMO pentru a apare.

Fomo ca mediator intre satisfacerea deficitară a nevoilor psihologice de bază și angajamentul intens în rețelele de socializare

3.2 Mecanisme fiziologice

a) Modificări cerebrale asociate utilizării excesive

Yuan și colab. (2011), într-un studiu de neuroimagistică (VBM și DTI) pe 18 adolescenți cu tulburare de dependență de internet, au raportat volume reduse de materie cenușie în cortexul prefrontal dorsolateral bilateral, aria motorie suplimentară și cortexul orbitofrontal, precum și modificări ale integrității microstructurale a materiei albe în tracturi relevante pentru controlul inhibitor și reglarea emoțională (12).

Practic, modificările structurale sunt corelate cu durata dependenței – adică cu cât dependența persistă mai mult, cu atât atrofia în zonele prefrontale este mai pronunțată.

b) Cortizolul și răspunsul la stres la separarea de telefon

Cheever și colab. (2014) au examinat experimental nivelurile de anxietate ale studenților când dispozitivele lor mobile au fost neașteptat indisponibile. Participanții au raportat anxietate semnificativ crescută în timp, utilizatorii intensivi prezentând niveluri mai mari de anxietate decât utilizatorii moderați sau scăzuți, chiar știind că vor primi telefonul înapoi după o perioadă scurtă (13).

c) Ritmul circadian și melatonina

Lumina albastră emisă de ecranele smartphone-urilor suprimă secreția de melatonină, perturbând ritmul circadian și afectând calitatea somnului. Aceasta exacerbează la rândul ei tulburările de dispoziție și scade rezistența la impulsuri, creând un cerc vicios. Dovezile experimentale directe au fost furnizate de Chang și colab. (2015) (14).

3.3 Mecanisme tehnologice (design persuasiv)

Companiile de tehnologie aplică principii de design persuasiv pentru a maximiza angajamentul utilizatorilor.

a) Modelul „Hook” (Cârligul)

Nir Eyal (2014), în cartea „Hooked: How to Build Habit-Forming Products„, descrie un ciclu cu patru etape utilizat în designul aplicațiilor: declanșator (trigger) → acțiune → recompensă variabilă → investiție. Prin repetare, ciclul formează obiceiuri puternice iar, la utilizatorii vulnerabili, dependențe (18).

b) Notificările push și prezența fizică a dispozitivului

Notificările sunt triggeri externi proiectați pentru a atrage utilizatorul înapoi în aplicație. Ward și colab. (2017) au demonstrat că simpla prezență fizică a telefonului pe masă — nefolosit și închis — diminuează capacitățile cognitive disponibile, printr-un proces pe care autorii îl numesc „brain drain” cognitiv (15).

4. Ce mecanisme întrețin și întăresc dependența de telefon?

Odată formată, utilizarea problematică este menținută și amplificată de mai multe mecanisme care se suprapun cu cele implicate în formare.

4.1 Ciclul de evitare și recompensa negativă

Persoana folosește telefonul pentru a evita emoțiile negative. Evitarea reduce temporar disconfortul (recompensă negativă — eliminarea unui stimul aversiv), întărind comportamentul de utilizare. Pe termen lung, această strategie împiedică dezvoltarea toleranței la disconfort și a abilităților de reglare emoțională (8).

4.2 Toleranța

Toleranța desemnează nevoia de stimulare din ce în ce mai mare pentru a obține același efect subiectiv — același nivel de satisfacție sau de reducere a disconfortului. Unul dintre mecanismele neurobiologice care stau la baza acestui fenomen este desensibilizarea receptorilor dopaminergici prin expunere repetată: răspunsul lor la același stimul devine progresiv mai slab (11). Pentru a compensa acest prag crescut, persoana escaladează doza comportamentală — mai mult timp pe telefon, derulare mai rapidă, conținut mai stimulant, mai multe verificări. Aceasta produce un cerc vicios cu două efecte simultane: pe de o parte menține comportamentul (persoana continuă să caute stimularea suficientă), pe de altă parte îl agravează progresiv — explicând de ce utilizatorii cu utilizare problematică petrec din ce în ce mai mult timp pe telefon față de intenția lor inițială.

Toleranța transformă astfel ceea ce a început ca o alegere voluntară într-un comportament din ce în ce mai greu de controlat — nu pentru că recompensa crește, ci pentru că pragul necesar pentru a o simți crește. Griffiths (2005) identifică toleranța ca una dintre componentele definitorii ale dependenței comportamentale tocmai prin acest mecanism de escaladare (6).

4.3 Simptomele de disconfort la separare

Anxietatea și iritabilitatea generate de absența telefonului motivează reluarea utilizării. Cheever și colab. (2014) au documentat experimental această anxietate de separare, care funcționează ca un factor de menținere a utilizării problematice (13).

4.4 Atenția selectivă față de stimulii legați de telefon

Cercetările lui Ward și colab. (2017) sugerează că simplele eforturi cognitive de a ignora telefonul consumă resurse limitate ale atenției, perpetuând astfel costul cognitiv și dificultatea renunțării la utilizare (15).

4.5 Mediul tehnologic și normele sociale

Designul persuasiv al aplicațiilor — notificări push, scroll infinit, autoredare — continuă să exercite presiuni externe constante. Eyal (2014) descrie în detaliu modul în care investițiile utilizatorului în platformă (conținut creat, urmăritori, date personale) cresc costul psihologic al renunțării și mențin comportamentul (18).

5. Cum poate fi evaluată dependența de telefon?

Evaluarea utilizării problematice a smartphone-ului se realizează prin instrumente psihometrice validate și interviu clinic.

5.1 Scale și chestionare validate

a) Smartphone Addiction Scale (SAS)

Kwon și colab. (2013) au dezvoltat și validat SAS, un instrument cu 33 de itemi organizați în 6 subscale: perturbarea vieții cotidiene, anticiparea pozitivă, sevrajul, relația cu munca și performanțele școlare, supraîncărcarea cibernetică și toleranța (19). Ulterior, aceiași autori au publicat o versiune scurtă (SAS-SV) cu 10 itemi, validată la adolescenți, cu proprietăți psihometrice bune (5).

b) Mobile Phone Problem Use Scale (MPPUS)

Bianchi și Phillips (2005) au dezvoltat MPPUS pentru a evalua utilizarea problematică a telefonului mobil, demonstrând proprietăți psihometrice satisfăcătoare și corelații semnificative cu nevrotismul, stima de sine scăzută și extraversiunea (20).

5.2 Evaluarea clinică

Evaluarea clinică completă include un interviu semistructurat care explorează istoricul utilizării, contextul apariției problemei, simptomele de disconfort la separare, impactul asupra funcționării zilnice, comorbidități psihiatrice (anxietate, depresie, ADHD) și factorii de menținere. Billieux și colab. (2015) subliniază importanța evaluării clinice individualizate pentru a evita supra-patologizarea comportamentelor normale și a distinge utilizarea intensivă de cea cu adevărat problematică (21).

6. Cum poate fi identificată dependența de telefon?

Identificarea poate fi realizată la nivel de autoidentificare, de către apropiați și de specialiști.

6.1 Semne de alarmă pentru autoidentificare

Conform criteriilor din modelele de evaluare validate (5, 6, 8), o persoană ar trebui să consulte un specialist dacă recunoaște în propriul comportament cel puțin câteva dintre următoarele semne:

  • Verifică telefonul în primele minute după trezire și înainte de culcare.
  • Nu reușește să mențină telefonul departe de sine pentru câteva ore fără a simți anxietate sau iritabilitate.
  • Pierde noțiunea timpului în timp ce folosește telefonul.
  • A încercat de mai multe ori, fără succes, să reducă utilizarea.
  • Neglijează relații, responsabilități sau activități din cauza telefonului.
  • A primit observații din partea familiei sau colegilor legate de utilizarea telefonului.

6.2 Identificare de către apropiați

Aparținătorii pot observa schimbări de dispoziție când telefonul este indisponibil, izolarea față de activitățile familiale sau sociale, scăderea performanței școlare sau profesionale, tulburări de somn și ascunderea sau minimalizarea utilizării telefonului (5, 8).

6.3 Screening profesional

La nivelul asistenței primare sau în cabinetele psihologice, versiunile scurte ale instrumentelor validate — precum SAS-SV (5) — pot fi utilizate rapid pentru a identifica persoanele cu risc crescut și a le direcționa spre evaluare completă.

7. Cum poate fi tratată dependența de telefon?

Tratamentul utilizării problematice a smartphone-ului este o arie în dezvoltare activă. Studiile controlate randomizat sunt încă relativ puține, dar există dovezi pentru eficacitatea mai multor abordări.

7.1 Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)

Terapia cognitiv-comportamentală sau tehnicile din TCC sunt considerate abordările de primă linie în dependențele comportamentale. Du, Jiang și Vance (2010), într-un studiu controlat randomizat pe 56 de adolescenți cu dependență de internet, au demonstrat că un program de TCC, de 8 ședințe, pentru un grup școlar, a produs îmbunătățiri semnificative în managementul timpului, reglarea emoțională și simptomele comportamentale, față de grupul de control care nu a primit intervenție, efectele menținându-se la 6 luni (22).

Componentele principale ale TCC aplicată în acest domeniu includ:

  • psihoeducație despre mecanismele dependenței;
  • identificarea și restructurarea cognițiilor disfuncționale (de ex., „Nu pot funcționa fără telefonul meu„);
  • monitorizarea comportamentului și stabilirea unor reguli clare de utilizare;
  • tehnici de management al impulsurilor;
  • exersarea alternativelor la utilizarea telefonului pentru reglarea emoțiilor (22).

7.2 Abordări combinate (TCC și farmacoterapie)

Kim și colab. (2012), într-un studiu randomizat controlat pe 65 de adolescenți cu joc online problematic și depresie majoră comorbidă, au comparat un grup care a primit TCC combinată cu bupropion față de un grup care a primit doar bupropion. Grupul cu TCC combinată a prezentat reduceri semnificativ mai mari ale scorurilor de utilizare problematică și creșteri mai mari ale satisfacției față de viață.

Rezultatele privind anxietatea merită o lectură atentă. Scorurile de anxietate ale grupului numai cu medicație au crescut semnificativ față de baseline pe parcursul tratamentului, în timp ce cele ale grupului cu medicație și TCC au scăzut. Aceasta ridică întrebarea dacă bupropionul singur nu a contribuit la creșterea anxietății — efect advers cunoscut al acestei molecule — și dacă TCC nu a contrabalansat activ acest efect, mai degrabă decât să fi „protejat” neutru împotriva lui. Interpretarea rămâne prudentă în absența unui grup placebo pur, dar datele intragrup susțin această lectură (23).

Deși studiul vizează jocul online, rezultatele sunt relevante pentru înțelegerea modelelor combinate de intervenție în dependențele comportamentale digitale și subliniază importanța monitorizării anxietății atunci când se asociază farmacoterapia cu psihoterapia.

7.3 Implicații ale cercetărilor neuro-cognitive pentru tratament

Studiile lui Ward și colab. (2017) privind „brain drain”-ul cognitiv indus de prezența telefonului sugerează că restructurarea mediului fizic — scoaterea telefonului din raza vizuală în timpul activităților care necesită concentrare — poate reprezenta o intervenție comportamentală simplă și eficientă, complementară psihoterapiei (15).

7.4 Tratamentul comorbidităților

Elhai și colab. (2017) arată că depresia și anxietatea sunt frecvent asociate cu utilizarea problematică a smartphone-ului (8). Tratamentul adecvat al acestor comorbidități este esențial, deoarece neadresarea lor crește semnificativ riscul de recădere în tiparele de utilizare problematică.

7.5 Intervențiile pentru adolescenți

Twenge și colab. (2018) au identificat, pe baza datelor naționale americane (după 2010), corelații între creșterea timpului petrecut în fața ecranelor și creșteri ale simptomelor depresive, rezultatelor legate de suicid și ratelor de sinucidere la adolescenți (24). Aceasta subliniază importanța intervențiilor preventive timpurii la această categorie de vârstă, care pot include programe de educație digitală în școli și implicarea familiei în stabilirea regulilor de utilizare (22).

Concluzii

Dependența de telefon — sau, mai precis, utilizarea problematică a smartphone-ului — este un fenomen complex, aflat la intersecția psihologiei, neuroștiinței și tehnologiei. Deși nu este recunoscută ca diagnostic formal în DSM-5 sau ICD-11, impactul său asupra calității vieții, relațiilor interpersonale și sănătății mentale este documentat în literatura de specialitate.

Mecanismele sale implică deopotrivă vulnerabilități psihologice individuale (reglare emoțională deficitară, FoMO, comorbidități), modificări neurobiologice ale sistemelor de recompensă și strategii deliberate de design persuasiv aplicate de industria tehnologică.

Evaluarea este posibilă prin instrumente psihometrice validate (SAS, SAS-SV, MPPUS), iar tratamentul — cu precădere prin terapie cognitiv-comportamentală — oferă perspective reale de ameliorare, mai ales când sunt adresate și comorbidităților psihiatrice asociate. Este necesară o conștientizare la nivel individual, familial și educațional față de provocările ridicate de utilizarea tot mai omniprezentă a telefonului mobil.

Bibliografie

  1. GSMA. State of Mobile Internet Connectivity Report 2023. GSMA, 2023. Disponibil la: https://www.gsma.com/r/somic/
  2. American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fifth Edition (DSM-5). Arlington, VA: APA Publishing; 2013.
  3. World Health Organization. International Classification of Diseases, 11th Revision (ICD-11). Geneva: WHO; 2019.
  4. Billieux J, Maurage P, Lopez-Fernandez O, Kuss DJ, Griffiths MD. Can Disordered Mobile Phone Use Be Considered a Behavioral Addiction? An Update on Current Evidence and a Comprehensive Model for Future Research. Current Addiction Reports. 2015;2(2):156–162. doi:10.1007/s40429-015-0054-y
  5. Kwon M, Kim DJ, Cho H, Yang S. The Smartphone Addiction Scale: Development and Validation of a Short Version for Adolescents. PLOS ONE. 2013;8(12):e83558. doi:10.1371/journal.pone.0083558
  6. Griffiths MD. A ‘components’ model of addiction within a biopsychosocial framework. Journal of Substance Use. 2005;10(4):191–197. doi:10.1080/14659890500114359
  7. Panova T, Carbonell X. Is smartphone addiction really an addiction? Journal of Behavioral Addictions. 2018;7(2):252–259. doi:10.1556/2006.7.2018.49
  8. Elhai JD, Dvorak RD, Levine JC, Hall BJ. Problematic smartphone use: A conceptual overview and systematic review of relations with anxiety and depression psychopathology. Journal of Affective Disorders. 2017;207:251–259. doi:10.1016/j.jad.2016.08.030
  9. Drouin M, Kaiser DH, Miller DA. Phantom vibrations among undergraduates: Prevalence and associated psychological characteristics. Computers in Human Behavior. 2012;28(4):1490–1496. doi:10.1016/j.chb.2012.03.013
  10. Przybylski AK, Murayama K, DeHaan CR, Gladwell V. Motivational, emotional, and behavioral correlates of fear of missing out. Computers in Human Behavior. 2013;29(4):1841–1848. doi:10.1016/j.chb.2013.02.014
  11. Volkow ND, Wang GJ, Fowler JS, Tomasi D, Telang F. Addiction: beyond dopamine reward circuitry. Proceedings of the National Academy of Sciences. 2011;108(37):15037–15042. doi:10.1073/pnas.1010654108
  12. Yuan K, Qin W, Wang G, Zeng F, Zhao L, Yang X, et al. Microstructure Abnormalities in Adolescents with Internet Addiction Disorder. PLOS ONE. 2011;6(6):e20708. doi:10.1371/journal.pone.0020708
  13. Cheever NA, Rosen LD, Carrier LM, Chavez A. Out of sight is not out of mind: The impact of restricting wireless mobile device use on anxiety levels among low, moderate and high users. Computers in Human Behavior. 2014;37:290–297. doi:10.1016/j.chb.2014.05.002
  14. Chang AM, Aeschbach D, Duffy JF, Czeisler CA. Evening use of light-emitting eReaders negatively affects sleep, circadian timing, and next-morning alertness. Proceedings of the National Academy of Sciences. 2015;112(4):1232–1237. doi:10.1073/pnas.1418490112
  15. Ward AF, Duke K, Gneezy A, Bos MW. Brain Drain: The Mere Presence of One’s Own Smartphone Reduces Available Cognitive Capacity. Journal of the Association for Consumer Research. 2017;2(2):140–154. doi:10.1086/691462
  16. Skinner BF. The Behavior of Organisms: An Experimental Analysis. New York: Appleton-Century-Crofts; 1938.
  17. Berridge KC, Robinson TE. What is the role of dopamine in reward: hedonic impact, reward learning, or incentive salience? Brain Research Reviews. 1998;28(3):309–369. doi:10.1016/S0165-0173(98)00019-8
  18. Eyal N. Hooked: How to Build Habit-Forming Products. Portfolio/Penguin; 2014.
  19. Kwon M, Lee JY, Won WY, Park JW, Min JA, Hahn C, et al. Development and Validation of a Smartphone Addiction Scale (SAS). PLOS ONE. 2013;8(2):e56936. doi:10.1371/journal.pone.0056936
  20. Bianchi A, Phillips JG. Psychological Predictors of Problem Mobile Phone Use. CyberPsychology & Behavior. 2005;8(1):39–51. doi:10.1089/cpb.2005.8.39
  21. Billieux J, Schimmenti A, Khazaal Y, Maurage P, Heeren A. Are we overpathologizing everyday life? A tenable blueprint for behavioral addiction research. Journal of Behavioral Addictions. 2015;4(3):119–123. doi:10.1556/2006.4.2015.009
  22. Du YS, Jiang W, Vance A. Longer term effect of randomized, controlled group cognitive behavioural therapy for Internet addiction in adolescent students in Shanghai. Australian & New Zealand Journal of Psychiatry. 2010;44(2):129–134. doi:10.3109/00048670903282725
  23. Kim SM, Han DH, Lee YS, Renshaw PF. Combined cognitive behavioral therapy and bupropion for the treatment of problematic on-line game play in adolescents with major depressive disorder. Computers in Human Behavior. 2012;28(5):1954–1959. doi:10.1016/j.chb.2012.05.015
  24. Twenge JM, Joiner TE, Rogers ML, Martin GN. Increases in Depressive Symptoms, Suicide-Related Outcomes, and Suicide Rates Among U.S. Adolescents After 2010 and Links to Increased New Media Screen Time. Clinical Psychological Science. 2018;6(1):3–17. doi:10.1177/2167702617723376