Tulburarea de tezaurizare compulsivă

Tulburarea de tezaurizare compulsivă apare și sub alte denumiri, ca de exemplu: colectionarea compulsivă de obiecte, tulburare de acumulare compulsivă, tulburare de hoarding, tulburarea de tezaurizare

Ce este tulburarea de acumulare compulsivă?

Tulburarea psihică care constă în acumularea excesivă de obiecte se numește tulburare de acumulare compulsivă sau tulburare de hoarding.

acumulare obiecte

Aceasta este caracterizată printr-o dificultate persistentă de a renunța la bunuri, indiferent de valoarea lor reală, ducând la acumularea excesivă de obiecte și la aglomerarea locuinței într-o asemenea măsură încât spațiul de locuit devine impracticabil și periculos.

Caracteristici principale ale tulburării de hoarding

  1. Dificultatea de a arunca obiecte: Persoanele afectate simt o anxietate extremă la gândul de a se despărți de bunuri, chiar dacă acestea sunt inutile sau de valoare redusă.
  2. Acumulare excesivă: Casele devin aglomerate cu obiecte, ceea ce face ca spațiul să fie dificil de utilizat pentru scopurile sale inițiale (de exemplu, bucătăria nu mai poate fi folosită pentru gătit).
  3. Disfuncții sociale și familiale: Acumularea excesivă poate duce la conflicte cu membrii familiei și la izolarea socială.
  4. Riscuri pentru sănătate și siguranță: Aglomerarea poate crea condiții nesănătoase și periculoase, cum ar fi riscuri de incendiu, infestări cu dăunători și igienă precară.

Cauze și factori de risc

  • Factori genetici: Pot exista predispoziții genetice pentru dezvoltarea tulburării.
  • Experiențe traumatice: Evenimente traumatice sau pierderi semnificative pot declanșa comportamente de hoarding.
  • Alte tulburări mentale: Hoardingul este adesea asociat cu alte afecțiuni psihice, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), depresia sau anxietatea.

Personalitati afectate de tulburarea de acumulare compulsivă

Tulburarea de acumulare compulsivă, sau hoardingul, este o afecțiune serioasă care a afectat și afectează diverse personalități, deși aceasta este adesea o problemă privată și poate să nu fie întotdeauna bine cunoscută publicului larg. Totuși, există câteva cazuri celebre documentate:

  1. Homer și Langley Collyer: Acești frați sunt probabil cei mai cunoscuți cazuri de hoarding. Trăind în Harlem, New York, în prima jumătate a secolului XX, frații Collyer au acumulat cantități masive de obiecte în casa lor, care a devenit practic inaccesibilă. Ambii au fost găsiți morți în casa lor în 1947, înconjurați de tone de obiecte adunate de-a lungul anilor.
  2. Andy Warhol: Celebrul artist american era cunoscut pentru acumularea compulsivă. Se spune că a păstrat aproape fiecare obiect cu care a venit în contact, inclusiv corespondență, ziare și diverse obiecte personale, toate acestea fiind depozitate în cutii pe care el le numea „cutii de timp”.
  3. Edith Bouvier Beale și „Little Edie” Beale: Mama și fiica, verisoare îndepărtate ale Jacquelinei Kennedy Onassis, au devenit cunoscute prin documentarul „Grey Gardens„. Cele două trăiau într-o casă mare, dar extrem de degradată și aglomerată, în East Hampton, New York. Documentarul a arătat condițiile insalubre și haotice în care trăiau, atrăgând atenția publicului asupra problemelor lor de hoarding.
  4. Nikola Tesla: Renumitul inventator și om de știință a fost cunoscut pentru comportamentele sale compulsive și pentru acumularea de obiecte, în special de documente și hârtii legate de munca sa. Se spune că Tesla a murit într-o cameră de hotel înconjurat de numeroase hârtii și obiecte pe care le adunase de-a lungul vieții.

Aceste exemple ilustrează complexitatea și diversitatea experiențelor persoanelor afectate de tulburarea de hoarding, demonstrând că aceasta poate afecta oameni din diferite medii și domenii.

Tratament

  • Terapie cognitiv-comportamentală (TCC): Este considerată cea mai eficientă formă de terapie pentru tulburarea de hoarding, ajutând persoanele să își gestioneze comportamentele de acumulare și să dezvolte strategii pentru a renunța la obiecte.
  • Medicație: În unele cazuri, medicamentele antidepresive sau anxiolitice pot fi prescrise pentru a trata simptomele asociate.
  • Suport social și familial: Intervenția și sprijinul din partea familiei și prietenilor pot fi esențiale în procesul de recuperare.