O comparaţie între teoriile lui J. Piaget. L. Vîgotski şi J. Bruner

Dezvoltarea cognitivă joacă un rol important în planificarea predării cunoștințelor și din acest motiv cei din domeniul invățământului îi acordă o însemnătate atât de mare.

Dintre cei mai importanți psihologi care care s-au aplecat cu mare atenție asupra acestui aspect îi putem enumera pe: Piaget, Vîgotski și Bruner.

Jean Piaget

Concepție:

Jean Piaget, psiholog elvețian, este cel care a propus ideea că inteligența constituie “o formă particulară a adaptării biologice”. 

Clădind pe această idee Piaget a încercat să definească etapele dezvoltării cognitive. El considera că omul are o dezvoltare stadială, fiecare stadiu avand o ordine fixă.

Fiecare stadiu se bazează pe stadiul precedent.

În opinia sa un om în dezvoltarea sa parcurge 4 etape:

  1. Stadiul senzo-motor
  2. Stadiul preoperațional
  3. Stadiul gândirii simbolice
  4. Stadiul operațiilor formale

Implicații educaționale:

1. Pentru ca un elev să poate învăța ceva trebuie ca să fi ajuns, din punct de vedere al dezvoltării psihosomatice, la nivelul la care poate să primească această informație.  Astfel, programa școlară sau traiectul de studiu pentru un elev trebuie adaptată la nivelul de dezvoltare actual și prefigurarea dezvoltării sale.

2. Profesorul este atât un mediator între cunoștințe și aplicabilitatea lor cât și un model comportamental și poate științific pentru un elev – impactul pe care-l are un profesor asupra unui elev fiind atât la nivel cognitiv cât și la nivel emoțional.

3. Dat fiind faptul că în dezvoltarea stadială nu se poate sari peste etape și că fiecare etapă se bazează pe cealaltă implică și faptul că orice informație poate fi “coborâtă” ca și nivel de prezentare de la un nivel formal către concret (imagini, diagrame și chiar interacțiune fizica). Acest aspect, deși prezent la elevii de ani mici, se poate aplica cu usurinta și la studenți.

L.S. Vîgotski

Concepție:

L.S. Vîgotski (Lev Semyonovich Vygotsky) a fost un psiholog rus care a adoptat o concepție constructivistă – prin faptul că, ân concepția sa, învățarea se bazează pe implicarea activă a copiilor în progresul cunoștințelor lor. Astfel copii încearcă să dea sens lumii și astfel apare învățarea, și nu prin acumularea de informații.

Acolo unde Piaget consideră că învățarea este un proces mai degrabă solitar, Vîgotski vine și spune că este mai degrabă un proces social. Copii interacționează și prin această interacțiune, într-un anumit context social, ei învață.

Copii mai pot beneficia de experiența generațiilor trecute prin cultura în care trăiesc – putând prelua din ea multe din realizarile intelectuale, materiale, etc. Aceste colecții de moșteniri culturale le numește “instrumente culturale”, cel mai important exponent fiind limbajul

Limbajul este liantul social și al schimbării de informații. Acesta în combinație cu interacțiunea socială oferă spațiu de experimentare unui elev.

Tot el vine și spune ca “procesele dezvoltării nu coincid cu cele ale învățării, dar le urmează pe acestea” – deci acolo unde Piaget spunea că anumite cunoștințe nu sunt posibil de asimilat de niște copii pentru ca nu au ajuns la etapa la care sa poată face asta Vîgotski vine și spune că expunerea la informații a copiilor creează în aceștia o “zonă a proximei dezvoltări”. 

Aceste noi informații la care copii sunt expuși le creează o zona de potențialități de învățare în care copii se pot extinde și atunci apare învățarea propriu-zisă.

Un alt aspect important inițiat de Vîgotski este cel al relației “expert-novice” – o relație în care un expert (sau adult) aduce informații noi și crează această zonă a proximei dezvoltări într-un novice (sau copil). 

Implicații educaționale:

1. Pentru că dezvoltarea apare în urma acumulării de cunoștințe (combinată cu dezvoltarea psihosomatică) se pot prezenta informații care depășesc puțin capacitatea de înțelegere a elevului (dar nu pînă la punctul de a-l demoraliza), acesta folosindu-se de ele în momentul în care ajunge la nivelul necesar.

2. Profesorii trebuie să încerce să identifice această “zonă a proximei dezvoltări” și pentru aceasta trebuie să creeze un spațiu de potențialități de dezvoltare pentru un elev.

3. Elevii trebuie sa interacționeze cât mai mult la nivel social și limbaj pentru a primi noi idei și de a-și testa propriile idei și constructe mentale. 

Jerome S. Bruner

Concepția: 

Jerome S. Bruner a fost un psiholog american care a preluat mult din concepția lui Vîgotski.

Marea deosebire față de Vîgotski este ca a adus în discuție importanța ambianței culturale – o persoană neputând fi înțeleasă în afara contextului cultural.

În ceea ce privește relația expert-novice Bruner vine și adaugă că: expertul este un facilitator al asimilării de către novice al cunoștințelor dintr-o cultură. El mai denumește acest ajutor ca un “proces de sprijinire”.

Alt aspect important promovat de Bruner este de “învățare prin descoperire” – unde expertul creează condițiile pentru ca un novice să experimenteze și să descopere singur ceea ce este de asimilat.

Pentru aceasta este necesar ca locul  noilor informații să fie clar reprezentat referitor la întregul tablou de informații – astfel încât un elev să aibă harta mentală și poziționarea exactă a ceea învață.

Implicații educaționale:

1. Luarea în considerare a culturii din care provine un elev

2. Facilitarea învățării prin descoperire. 

3. Prezentarea poziției informației învățate în contextul întregului domeniu de studiu.

4. Promovarea ideii că orice informație poate fi transmisă oricărei persoane atât timp cât este adecvat prezentată.