În Psihologia Socială există doi vectori care determină mare parte din comportamentul unei persoane: autoreglarea asocierii și solitudinea.
Aceste două concepte sau poli ai interacțiunii fac ca o persoană sa balanseze într-o direcție sau alta, de-a lungul timpului, în funcție de personalitatea sa și de situația în care se află.
Marea majoritate a persoanelor pe care le cunosc au un comportament introvert sau extrovert.
Recent devine populară și noțiunea de ambivert – persoane care pot avea un comportament atât introvert cât și extrovert.
Consider că oamenii nu sunt 100% intro sau extro vertiți ci se situează pe un continuum de la introvertit la extrovertit: fiecare se poate situa la un moment dat în viață la o anumită distanță față de cele doua extreme.
De exemplu, cineva, care este perceput ca introvertit, nu va fi 100% introvertit ci doar va fi situat (și perceput) mai aproape de acest “ideal” de introvertit.
Cât despre ambiverți este posibil ca ei să aibă posibilitatea nu de a manifesta ambele tendințe în același timp ci doar de a putea “sări” pe această scală în funcție de necesități. Acest lucru ar trebui studiat mai în profunzime și de a vedea dacă există această clasificare și dacă ambivertii chiar există ca și structura internă sau doar ca manifestare – de exemplu: cineva să se manifeste ca un ambivert dar lăsat “în pace” să se manifeste ca un introvert (Eu considerând că m-aș putea încadra aici).
Atunci când unul dintre cele două motive sociale nu se mulează pe personalitatea persoanei se poate ajunge la o creștere a disconfortului la nivelul întregii vieți pentru că persoana nu se mai poate manifesta plenar. (Ex: Ești un italian extrovert iar orice manifestare a extraversiunii tale precum cântatul în public și vorbitul cu necunoscuți este privită cu dezaprobare odată ce ai ajuns în Japonia. Aici intervin și factori de natură culturală dar, folosind niște culturi cu perspectivă total diferită asupra manifestări sociale, face exemplul mai distractiv.)
Este dificil de a sonda, în mod direct, oamenii pe acest criteriu deoarece mulți nu își dau seama dacă sunt intro sau extro verți iar alții dupa ce înțeleg ce înseamnă aceste lucruri pot percepe ca unul din termeni este mai puțin dezirabil și astfel vor încerca să se clasifice în cealaltă categorie – deci cei asupra carora am vrea să aplicăm studiul ar trebuie studiați în prealabil.
Din experiența proprie și a celor pe care am putut să îi observ am extras urmatoarele observatii:
- Un introvert forțat să își petreacă timpul in spații în care nu are acces la timpul sau spațiul său privat devine în timp anxios și încearcă să se izoleze din ce in ce mai mult (ex: citește o carte când colegii joacă fotball în clasă cu buretele de la tablă – caz real.)
- Când nevoia de asociere nu este îndeplinită persoana în cauză devine apatică și un pic melancolică. (ex: În cazul izolării, față de prieteni, pe perioade mari de timp apare o dorință din ce în ce mai verbalizată de a stabili întâlniri cu ei – caz real. În cazul în care nu ai schimbat informații cu colegii și amicii pe perioade lungi de timp ai tendința de a-i contacta în orice forma posibilă: telefon, internet, etc – caz real)