
Pentru clienții care nu au fost într-o terapie, aceasta poate părea un lucru destul de nebulos, cu destul de multe necunoscute.
În primul rând ce înseamnă o terapie ?
Cea mai simplă definiție a unei ședințe de terapie este un timp alocat în care, împreună cu psihoterapeutul sau psihologul, explorezi anumite aspecte ale vieții tale încercand să le conștientizezi și prin aceasta să încerci să rezolvi problemele care decurg din acel lucruri.
Atunci când se începe o terapie, putem considera că primele patru-cinci ședințe sunt niște ședințe în care terapeutul ajunge să cunoască mai bine clientul, practic, în această perioadă neputându-se vedea niște rezultate concrete ale terapiei.
O dată ce primele cinci ședințe au trecut, se poate trece la terapia propriu-zisă deoarece psihoterapeutul are o imagine clară despre problema clientului, își poate conceptualiza cazul și își poate crea un plan de acțiune pentru a rezolva problema.
Există anumite cazuri în care numai o simplă relatare a evenimentelor din viața clientului îl vor face pe acesta sau pe aceasta să fie pusă față în față sau să își aducă aminte lucrurile foarte neplăcute – lucru care îi va face sa iasă din terapie.. Practic, ei vor avea parte numai de aceste sesiuni introductive cu terapeutul. Aceste persoane vor încerca să facă pe viitor ședințe de terapie, poate cu alt terapeut, crezând că nu vor mai ajunge în acest punct, dar istoria se va repeta și vor ajunge să fie acel tip de client care merge din terapeut în terapeut fără a ajunge niciodată la o finalitate și fără a rezolva problemele.
Procesul de descoperire al clientului, de către terapeut, nu se termină după primele cinci-patru cinci ședințe ci va continua de-a lungul întregii interacțiuni dintre cei doi.
În mod concret, o ședință de psihoterapie durează 50 de minute și nu o oră, deoarece ultimele 10 minute sunt lăsate ca pauză pentru psihoterapeut ca să se pregătească pentru următoarea ședință. Aceste 10 minute sunt foarte importante pentru a avea o terapie de calitate, deoarece în aceste 10 minute terapeutul va beneficia de 10 minute de pauză, cât și de timpul de a pregăti cabinetul (prin aerisirea lui, iluminarea lui corespunzătoare) pentru următorul client.
Psihoterapia se aseamănă cu curățenie de primăvară în care prima dată te uiți ce lucruri vrei să cureți și ce camere vrei să aranjezi. Urmează apoi etapa în care scoți lucrurile din cameră le speli, le vânturi – acest moment creând o dezordine extraordinară. După ce toate lucrurile au fost curățate și aranjate ele sunt aduse înapoi și puse la locul lor. Astfel, casa ajunge să arate mult mai aranjată și mult mai curată decât era inițial.
În mod similar, în cadrul terapiei, se va ajunge la punctul la care pare că toate lucrurile sunt mai rele decât erau la începutul terapiei, dar aceasta este doar pentru faptul că sunt scoase la suprafață diferite aspecte negative sau neplăcute sau inconștiente care au dus la situația pentru care clientul a venit în terapie.
Pentru acei clienți care reușesc să reziste până la sfârșit, dar mai ales să treacă peste această etapă, urmează un moment în care lucrurile vor începe să reintre pe făgașul lor și să se simtă mai bine.
Nu am să mint și am să spun că această perioadă este cea mai grea, în care cei mai mulți renunță, deoarece disconfortul atinge niveluri maxime.
Există două tipuri de terapii din punctul de vedere al organizării: terapiile fizice și cele online. Întotdeauna sunt de preferat cele fizice, deoarece prin interacțiunea față în față sunt transmise o cantitate mai mare de informații între cei doi. Dar terapia online are beneficiul că permite o flexibilitate mai mare a interacțiunii atât din punct de vedere al programului, cât și al deplasării.
În momentul în care trebuie să faci 45 de minute prin trafic pentru a ajunge la terapeut și după aceea încă 45 de minute înapoi – practic, pierzi o oră și jumătate numai în trafic. Sau pentru cei care sunt în altă localitate decât terapeutul sau chiar în altă țară, această metodă este foarte folositoare.
Un alt aspect important este faptul că anumiți oameni cred că psihoterapeutul le rezolvă problemele. Nimic mai fals: psihoterapeutul îl ajută pe clienți să-și rezolve ei singuri problemele.
Sunt oameni care vin sau care apelează la mine și îmi spun “Te rog, fă ceva cu soțul, soția, copilul, fratele, mama sau tatăl meu ca să-mi fie mie mai bine”. De fiecare dată pun pauză și le explic că îi pot ajuta pe ei să interacționeze mai bine dar, este mai greu, spre imposibil, să îi modificăm pe alții.
Psihoterapia nu este o pastilă pe care o iei și care îți amorțește sau ascunde simptomele, dimpotrivă, scoate la suprafață răni vechi, le desface, le curăță și apoi le pansează. Din păcate, nu există anestezie pentru acest proces. Pentru acest fapt, un psihoterapeut este dezavantajat față de un chirurg, care poate apela la un anestezic sau un calmant.
O terapie bine făcută, deși este neplăcută, va avea rezultate benefice pentru cel care o parcurge. Pentru asta stau dovada miile de mărturii ale celor care au trecut printr-o terapie și și-au rezolvat, sau măcar ameliorat, problema.
