Cuprins
Ce înțelegem prin depresie
Prin depresie se înțelege o tulburare emoțională complexă caracterizată printr-o stare persistentă de tristețe, pierderea interesului sau plăcerii pentru activitățile obișnuite și o scădere semnificativă a energiei.
Nu este doar o stare trecătoare de melancolie sau descurajare, ci o afecțiune care afectează gândirea, emoțiile, comportamentul și chiar funcționarea fizică a unei persoane.
Definiția clinică pentru depresie
În termeni psihologici și medicali (conform DSM-5 și ICD-11), depresia este o tulburare depresivă majoră care implică prezența, pentru cel puțin două săptămâni, a mai multe dintre următoarele simptome:
- Tristețe persistentă, gol interior sau iritabilitate;
- Pierderea interesului sau plăcerii pentru activitățile care înainte aduceau satisfacție;
- Tulburări de somn (insomnie sau somn excesiv);
- Modificări ale apetitului (scădere sau creștere în greutate);
- Oboseală sau lipsă de energie aproape zilnic;
- Dificultăți de concentrare, indecizie, lentoare în gândire;
- Sentimente de vinovăție, inutilitate sau neputință;
- Gânduri de moarte sau suicid (mai ales în formele severe).
Diferența față de tristețe
Depresia este o stare mentală caracterizată prin dispoziție scăzută și aversiune față de activitate, care afectează gândurile, comportamentul, sentimentele și bunăstarea generală a unei persoane
Deși au caracteristici sau manifestări apropiate există diferențe între tristețe si depresie. Dintre aceste caracteristici distinctive menționăm:
- Durata: Tristețea este de obicei de scurtă durată – poate dura câteva ore sau zile după un eveniment dificil, apoi dispare treptat. Depresia, în schimb, este marcată de o dispoziție scăzută persistentă care nu dispare ușor. Medicii definesc depresia clinică ca o stare în care cineva se simte deprimat cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, timp de cel puțin două săptămâni consecutive
- Instabilitatea dispoziției: Cercetări recente arată că dispoziția depresivă în depresia clinică este mai instabilă decât tristețea normală severă. La persoanele cu depresie, dispoziția reprezintă o combinație complexă de emoții aparent opuse polar care fluctuează rapid
- Impactul funcțional: Când ești trist, te poți simți mai puțin motivat sau mai lent decât de obicei, dar în general poți totuși să îți îndeplinești responsabilitățile zilnice. Depresia poate afecta semnificativ funcționarea zilnică – nu este doar o povară emoțională, ci poate epuiza fizic energia și motivația până la punctul în care sarcinile obișnuite devin extrem de dificile
Cauze pentru depresie
Depresia are o etiologie multifactorială, adică rezultă din interacțiunea mai multor factori cum ar fi:
- Biologici – dezechilibre neurochimice (serotonină, dopamină, noradrenalină);
- Psihologici – trăsături de personalitate, stil de gândire negativ, traume;
- Sociali – stres, pierderi, izolare, dificultăți economice;
- Modelul diateză-stres explică adesea depresia prin interacțiunea dintre vulnerabilitățile individuale (diateze) și factorii declanșatori de stres.
Tipuri de depresie
Din punct de vedere clinic există mai multe tipuri de depresie:
- Tulburare depresivă majoră (cea care în limbajul comun este mentionată simplu ca ”depresie”)
- Tulburare distimică (depresie cronică, mai ușoară, dar de durată)
- Depresie sezonieră (apare în anotimpurile cu mai puțină lumină)
- Depresie postpartum (după naștere)
- Depresie bipolară (alternanță între episoade depresive și maniacale)
Tratarea depresiei în psihoterapie
Abordarea optimă este de obicei multidimensională:
Pentru a trata depresia, în psihoterapie, există mai mulți pași dintre care menționăm:
- Psihoterapie (terapia cognitiv-comportamentală, terapia interpersonală);
- Medicație antidepresivă, la recomandarea unui psihiatru;
- Stil de viață sănătos: somn, mișcare, alimentație
- Suport social – conectare, empatie, sens
1. Evaluarea inițială
Psihoterapia începe cu o evaluare clinică detaliată în care:
- se explorează simptomele, durata și intensitatea lor;
- se analizează evenimentele de viață recente, istoricul personal și familial;
- terapeutul și clientul stabilesc obiective concrete (ex: reducerea tristeții, creșterea motivației, îmbunătățirea somnului).
👉 Scopul este: înțelegerea modelului personal al depresiei — ce o declanșează și ce o menține.
2. Relația terapeutică
Una dintre cele mai puternice componente ale vindecării este alianța terapeutică care inseamnă:
- un spațiu sigur, empatic și fără judecată;
- clientul să se simtă ascultat, înțeles și acceptat;
Această alianță terapeutică devine baza încrederii clientului pentru a putea avea explorări emoționale profunde.
3. Intervențiile specifice (în funcție de tipul terapiei)
Există mai multe moduri, de a aborda depresia, în funcție de școala terapeutică.
Menționăm câteva abordări:
🌱 Terapia psihodinamică
Terapia psihodinamică este concepută pentru a ajuta pacienții să exploreze întreaga gamă a emoțiilor lor, inclusiv sentimentele de care este posibil să nu fie conștienți. Făcând ca elementele inconștiente ale vieții lor să facă parte din experiența lor prezentă, terapia psihodinamică îi ajută pe oameni să înțeleagă modul în care comportamentul și dispoziția lor sunt afectate de probleme nerezolvate și sentimente inconștiente.
Freud, ca fondator al terapiilor psihodinamice, a explorat reacțiile individului la o pierdere reală sau dezamăgire asociată cu o persoană iubită, sau la pierderea unui ideal.
Obiectivele primare ale terapiei psihodinamice sunt ca un individ să dobândească o perspectivă mai mare asupra conflictelor lor inconștiente și conștientizare de sine despre sentimentele și motivațiile lor. Perspectiva este considerată a fi mecanismul care poate duce la ameliorarea simptomelor. În plus, terapia psihodinamică urmărește să ajute pacientul să dezvolte resurse psihologice interne și o capacitate mai mare de a face față problemelor psihologice care au cauzat suferință emoțională.
Comparativ cu terapeuții cognitiv-comportamentali, terapeuții psihodinamici tind să pună un accent mai puternic pe anumite aspecte, și anume: afectul și expresia emoțională; explorarea tendinței pacienților de a evita anumite subiecte; identificarea pattern-urilor comportamentale, sentimentelor, experiențelor și relațiilor recurente; trecutul și influența sa asupra prezentului; experiențele interpersonale; relația terapeutică; și explorarea dorințelor, viselor și fantasiilor
Metodele prin care psihoterapiile psihodinamice ajută clientul sunt:
- Căutarea rădăcinilor inconștiente ale depresiei (nevoi emoționale neîmplinite, tipare de atașament);
- Ajutarea clientului să înțeleagă cum trecutul îi influențează prezentul;
Ca linii principale se pune accent pe conștientizare și integrare emoțională.
Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)
Teoria cognitivă conceptualizează că oamenii nu sunt influențați de evenimente în sine, ci de modul în care percep aceste evenimente. Aceasta înseamnă că diferențele individuale în procesul de gândire maladaptivă și evaluarea negativă a evenimentelor de viață duc la dezvoltarea reacțiilor cognitive disfuncționale. Această disfuncție cognitivă este, la rândul său, responsabilă pentru restul simptomelor din domeniile afective și comportamentale.
Ideea de bază este că o gândire precede o dispoziție; prin urmare, învățarea substituirii gândurilor negative cu gânduri sănătoase va îmbunătăți dispoziția unei persoane, conceptul despre sine, comportamentul și starea fizică .
Prin urmare, în aceast tip de terapie, se pune accentul pe următoarele aspecte:
- Identificare gândurile automate negative („nu sunt suficient de bun”, „nimic nu are rost”);
- Ajutor în restructurarea cognitivă — schimbarea modului de interpretare a realității;
- Învățarea de tehnici comportamentale: planificarea activităților plăcute, exerciții de relaxare, expunere treptată la situații evitante.
💬 Terapia sistemică
La baza terapiei de familie se află Teoria Sistemelor Familiale, dezvoltată de Dr. Murray Bowen la mijlocul secolului XX. Această teorie postulează că indivizii nu pot fi pe deplin înțeleși izolat de familiile lor. În schimb, fiecare familie funcționează ca o unitate emoțională, unde schimbările sau problemele unui membru afectează întregul sistem familial.
Abordarea sistemică se concentrează pe interacțiunile dintre simptome și context, pattern-uri de interacțiune care se auto-întăresc (cercuri vicioase), caracteristici structurale ale familiei precum apropierea/distanța și ierarhiile, diferențele de putere .
Ca tehnici și intervenții in terapia sistemică ar fi:
- Strategii simple ar include reducerea atmosferei familiale adverse prin reducerea stresului și poverii asupra rudelor, reducerea exprimărilor de furie și vinovăție de către familie, ajutarea rudelor să anticipeze și să rezolve probleme, menținerea așteptărilor rezonabile pentru performanța pacientului, stabilirea limitelor adecvate, în timp ce se menține un anumit grad de separare când este necesar; și schimbarea comportamentului și sistemelor de credințe ale rudelor
- Tehnicile des înțânite în terapia sistemelor familiale includ: psihoeducația, consilierea maritală (ca mijloc de îmbunătățire a sistemului), managementul comportamental, îmbunătățirea comunicării, promovarea abilităților de coping, planificarea viitorului și, în unele cazuri, managementul medicației.
🧘 Terapia integrativă
Mișcarea de integrare în psihoterapie subliniază că integrarea psihoterapeutică nu este doar procesul de a lua unele tehnici din diverse modele și de a le aplica după cum este necesar (i.e., eclectism tehnic), ci implică și focusul pe legătura dintre teorie, dovezi și tehnică. Cu alte cuvinte, psihoterapia integrativă este diferită de eclectismul tehnic.
Integrarea teoretică urmărește să aducă împreună concepte teoretice din mai multe abordări psihoterapeutice diferite și să dezvolte o teorie unificată a psihoterapiei.
O valoare cheie a psihoterapiei integrative este abordarea sa individualizată. Modelul de psihoterapie integrativă urmărește să răspundă persoanei, cu atenție deosebită la nivelurile afective, comportamentale, cognitive și fiziologice de funcționare, și la credințele spirituale. Psihoterapia integrativă permite o mai bună adaptare a terapiei la caracteristicile și nevoile distinctive ale fiecărui client.
Cercetările susțin eficacitatea terapiei integrative. De exemplu, un studiu care a combinat TCC cu terapia prin artă a constatat că această abordare integrativă a îmbunătățit procesarea traumei la veteranii de luptă. Un alt studiu a demonstrat că integrarea terapiei psihodinamice pe termen scurt cu TCC a redus eficient simptomele depresive și a crescut forța eului la persoanele cu tulburare depresivă majoră 1.
În ultimele decenii, un număr crescând de psihoterapeuți nu preferă să se identifice complet într-o singură abordare, ci preferă să se definească drept integrativi sau eclectici. Într-un sondaj recent cu peste 1000 de psihoterapeuți, doar 15% au indicat că au folosit o singură orientare teoretică în practica lor, iar numărul median de orientări teoretice folosite în practică a fost patru 2.
Practic, în abordarea integrativă, se selectează acele metode și tehnici care sunt cele mai potivite pentru o persoană – tehnici care pot proveni din mai diverse abordari / paradigme terapeutice.
Rezultatele urmărite
Indiferent de abordarea terapeutică folosită de un terapeut scopurile finale ramân aceleași și anume:
- Reducerea simptomelor (tristețe, apatie, vinovăție)
- Îmbunătățirea stimei de sine
- Dezvoltarea gândirii realiste și echilibrate
- Creșterea implicării în viață și relații
- Regăsirea sensului și a speranței