Enmeshment-ul, tradus aproximativ ca „amestecare excesivă” sau „încurcați”, este un concept din terapia de familie care descrie o dinamică relațională disfuncțională în care granițele dintre membrii familiei (sau într-o relație de cuplu) sunt neclare, prea permeabile sau inexistente.
Trăsături generale
Conceptul de enmeshment a fost dezvoltat de Salvador Minuchin, psihiatru și pionier al Terapiei Structuraliste , în anii 1960-1970. Minuchin a introdus acest termen în cadrul teoriei sale despre structura familială, alături de conceptul opus – „disengagement” (dezangajarea). Lucrarea sa fundamentală „Families and Family Therapy” (1974) a pus bazele înțelegerii moderne a acestui fenomen.
Caracteristicile principale ale enmeshment-ului
În familiile „enmeshed”, indivizii au dificultăți în a-și dezvolta o identitate separată și autonomă. Membrii familiei sunt excesiv de implicați în viețile celorlalți, la punctul în care emoțiile, gândurile și comportamentele unei persoane sunt direct și intens influențate de ale celorlalți. Există o fuziune emoțională care împiedică dezvoltarea unei identități individuale sănătoase.
Manifestări tipice
Părinții pot fi prea protectivi și controlatori, copiii pot fi tratați ca parteneri emoționali, deciziile importante sunt luate colectiv chiar și când ar trebui să fie individuale, iar membrii familiei se simt vinovați sau anxioși când încearcă să-și afirme independența. Există adesea o rezistență puternică la schimbare și o teamă de separare.
Impactul psihologic
Enmeshment-ul poate duce la dificultăți în formarea relațiilor sănătoase în afara familiei, probleme de identitate personală, anxietate de separare, și dificultăți în luarea deciziilor independente. Persoanele din astfel de sisteme pot avea probleme în a-și recunoaște propriile nevoi și sentimente distincte de ale celorlalți.
Este important să înțelegem că acest concept se referă la un continuum – există grade diferite de enmeshment, de la forme mai ușoare până la cele severe care necesită intervenție terapeutică.
Cum se identifică enmeshment-ul
Enmeshment-ul poate fi recunoscut prin mai multe semne și simptome:
La nivel familial
Lipsa intimității individuale (de exemplu, părinții citesc jurnalele copiilor), luarea deciziilor în grup pentru aspecte personale, reacții emoționale extreme la încercările de independență ale unui membru, comunicare indirectă prin intermediul altor membri, și roluri confuze (copiii devin „părinții” părinților).
La nivel individual
Dificultate în identificarea propriilor emoții și nevoi, anxietate intensă când sunt separați de familie, sentimente de vinovăție pentru dorințele de independență, dificultăți în formarea relațiilor romantice mature, și probleme de identitate personală.
Instrumente de evaluare
Terapeuții folosesc genograme, observarea interacțiunilor familiale, chestionare despre funcționarea familială și evaluarea granițelor interpersonale.
Cum se tratează
Terapia de familie structurală rămâne abordarea principală, focalizându-se pe restructurarea granițelor familiale și clarificarea rolurilor. Terapia individuală poate ajuta membrii să-și dezvolte identitatea separată și să învețe să-și stabilească granițe sănătoase.
Strategii terapeutice specifice includ: stabilirea de granițe clare între subsistemele familiale (părinți-copii, cuplu), învățarea comunicării directe, dezvoltarea autonomiei individuale prin exerciții graduali de separare, și lucrul cu vinovăția asociată cu individuarea.
Terapia cognitiv-comportamentală poate fi utilă pentru gestionarea anxietății de separare și dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor. Procesul de vindecare este de obicei gradual și necesită răbdare, deoarece schimbarea unor modele relaționale adânc înrădăcinate poate fi provocatoare pentru întreaga familie.