Cuprins
80% dintre IT-ști nu sunt fericiți cu ceea ce fac!
Poftim? Cum se poate aşa ceva?
Adica sunt(em) super bine plătiţi. Pot merge în vacanţe şi îşi permit să lucreze de oriunde. În plus, mulţi pot să-şi facă propriul program de muncă.
Deci…hai să vedem cum s-a ajuns la aşa ceva
Intriga – ”Cum sunt şi ce gândesc IT-iștii?”
Recent, în cadrul unei formări în Psihologie, mi-a fost pusă o întrebare:
”Alex cum sunt şi ce gândesc IT-iștii?”
Mi-am spus că: ”Ce chestie uşoară?”, mi-am luat „tema” si am plecat.
Mai tâziu, pe drum, am început totuşi să mă gândesc la această întrebare ca să îi dau un raspuns…şi am constatat, cu surpridere, că raspunsul nu e aşa de uşor.
De unde să culeg eu informaţii despre lumea I.T-iştilor ?
Surpriza a venit când mi-au picat ochii pe sondajul anual1 făcut în cea mai mare comunitate de I.T-iști din lume (Stackoverflow) care arată că 80% dintre IT-şti nu sunt fericiţi cu ceea ce fac.
80% dintre I.T.-şti nu sunt fericiţi cu ceea ce fac
Care ar fi cauzele acestui fapt ? Am căutat şi descoperit câteva motive evidente şi mai apoi unele motive mai ascunse (să le spunem psihologice= care ar putea explica acest fapt).
Motivele evidente
Motivul 1 – Devalorizarea banilor și statutul social
La ora actuală inflația și creșterea prețurilor au dus la o reducere a puterii de cumpărare, deci efortul depus de tine este plătit mai putin.
De multe ori creșterile salariale care vin odata cu acumularea de experiență nu mai fac față scăderii puterii de cumpărare….dar cum aceste lucruri sunt discutate peste tot nu voi mai insista pe acest aspect.
În ceea ce privește statutul social – perioada de glorie, când era ”cool” să fii programator, pare să treacă – alte meserii ca medic, avocat, psiholog sau nutriționist sau chiar ”influencer” par a fi mai bine poziționate social.
Motivul 2 – Datoria tehnică
Datoria tehnică se referă la costul implicit al muncii suplimentare cauzate de alegerea unei soluții tehnice mai ușor de implementat pe termen scurt, dar mai puțin ideală sau optimă pe termen lung. Datoria tehnică apare atunci când proiectele software sunt realizate rapid și mai târziu necesită refactorizare sau corecturi pentru a îmbunătăți calitatea și performanța codului.
Majoritate proiectelor din IT pornesc ca niste prototipuri care sunt create doar pentru a testa daca ideea „prinde”. Daca nu, intregul prototip, împreună cu ideea sa, este aruncat la gunoi. Daca da, atunci începe să se adauge mai mult cod la codul iniţial, tot amânându-se momentul în care se pune pauză şi se reconstruiesc zonele „cârpite”.
În timp, multe zone ale codului devin simple conglomerări de cod greu de înţeles care necesita o cantitate mare de energie mentală pentru a fi desluşit şi adus la zi. Pot confirma că acest lucru este unul dintre lucrurile cele mai descuranjante şi demotivante din viaţa unui coder.
Notă: Termenii: coder, programator, developer sau inginer software sunt sinonimi.
Când un developer este pus în faţa unei asemenea probleme ceea ce va încerca să facă este să lase codul vechi neatins şi să încerce (ochii închişi şi degetele încrucişate) să adauge noul feature (opţiune / caracteristică) cât mai repede şi apoi să scape din acea situație.
Motivul 3 – Grăbeşte-te sau mori
În lumea IT-ului există o mare presiune de a furniza noi versiuni ale aplicaţiei – CÂT MAI REPEDE.
Pentru a reuşi acest lucru se împarte lucrul în mici bucaţele (denumite ticket-uri) care apoi sunt atribuite developerilor pentru a fi implementate. Ele trebuie să fie implementate într-un anumit timp … altfel ajungi să te justifici faţă de Team Lead care se justifică faţă de Project Manager care se justifică faţă de CTO (şeful pe tehnologie) care se justifică faţă de CEO (şeful unei companii) care se justifică faţă patroni care la rândul lor se pot justifica în faţa fondurilor de investitii sau bănci.
Presiunea este aşa de mare încât mulţi renunţă destul de repede la job-ul pe care îl au.
Uite un exemplu2 de cât timp stă un inginer software într-o corporaţie:
- Meta (Facebook) 2.02 ani
- Goolgle 1.9 ani
- Oracle 1.89 ani
- Apple 1.85 ani
- Amazon 1.84 ani
- Twitter 1.83 ani
- Microsoft 1.81 ani
- AirBnb 1.64 ani
- SnapChat 1.62 ani
- UBER 1.23 ani
Motivul 4 – Ești doar o mică rotiţă
Cel mai frustrant lucru, cand lucrezi în marile corporaţii, este că nu simţi că poţi avea un impact, ci că eşti doar o mică rotiţă într-un angrenaj monstruos de mare.
De aceea mulți din cei care au trecut prin marile companii prefera să migreze către o firmă mai mică sau chiar un start-up.
Motivul 5 – Concedierile
Începând cu vârsta de 25 de ani poţi fi considerat destul de bătrân :)) ca să fii concediat. Mai rău decât în cazul baletului unde media de ”pensionare” este în jurul vârstei de 29 pentru baletul clasic şi 40 pentru dansul modern.
Recent, de exemplu, pe 1 August 2024, Intel a concediat 15000 de oameni din sectorul tehnologiei.
Deci, deşi ai un job călduţ, nu eşti nici pe departe ferit de o „toană” a concedierilor.
Motivul 6 – Afectarea sănătăţii
Un articol3 recent afirmă că: „Statul pe scaun este noul fumat”, prin urmare să stai pe un scaun toată ziua poate fi mai periculos decat să fumezi.
Efectele sedentarismului sunt multiple, variind de la supraponderabilitate până la probleme articulare şi musculare.
Motive psihologice
Aceste motive nu sunt atât de uşor de identificat cu ochiul liber, ci se pot evidenţia numai atunci când se utilizeaza ca şi „substanţă de contrast” anumite concepte din Psihologie.
Motivul 1 – Deconectarea
Un utilizator de pe YouTube a facut următoarea afirmaţie:
„Nu sunt deprimat pentru că sunt un programator, ci sunt un programator pentru ca sunt deprimat”
(Original: „I’m not depressed cause I’m a programmer, I’m a programmer cause I’m depressed”.)
Iniţial am avut o reacţie de surpriză, dar mai apoi am realizat că se ascude un adevăr în spatele unei asemenea afirmaţii brutale.
Ca să devii programator trebuie să poti să stai mult timp singur şi în linişte în faţa unui calculator şi să te gandeşti la ceea ce ai de facut – prin urmare cei care sunt „plimbăreţi” sau „vorbăreţi” se autoexclud.
Din Psihologia Socială si din diverse studii se ştie că mare parte din împlinirea şi fericirea vieţii vine din interacţiunile sociale – de a fi împreună cu alţii şi de a împărtăşi diverse momente ale vieţii.
Prin urmare, cei care nu au o cantitate suficientă de relaţii sociale (chiar şi cei introvertiţi au nevoie de doza lor) vor avea mai puţine motive de a ajunge la o „stare de bine psihologică„. Cum noi tindem spre fericire, sau macar spre plăcere, cei care nu-şi pot satisface nevoile sociale pot compensa prin imersarea într-un mediu virtual.
Prin urmare, atât calitatea de programator, cât şi deprimarea ar putea doar să coreleze, nu să fie şi-ntr-o relaţie de tip „cauză efect”, cauza comună trebuind a fi cautată în altă parte.
Corelația între două lucruri spune că cele două lucruri variază împreună dar nici unul dintre ele este cauză pentru celălalt. De exemplu poti spune ca cei care au mai multă educație au un statut financiar mai bun – deci ai putea presupune că nivelul de educație duce la un statut financiar mai bun. Deci nu este exclus acest lucru, se poate ca cei care au o educatie mai buna sa fi avut familii de origine care au fost mai instarite si le-au permis sa aiba parte de o educatie mai buna – deci mare parte a status-ului financiar mai bun sa nu se datoreze atat educatiei cat mosternirii acestuia de la familia de origine.
Motivul 2 – Escapismul
Faptul de a te concentra pe o sarcină poate genera acel sentiment de flow (curgere – vezi conceptul de Implicare din modelul P.E.R.M.A) din Psihologia Pozitivă, dar condiţia este ca ceea ce faci să iţi placă şi să fii atât de absorbit încât să uiţi de tine.
Unul din principiile de bază din Psihoterapia Integrativa este acela de armonizare care se poate referi la faptul ca noi, pentru a crea premisele fericirii, trebuie să fim in contact atât cu Sinele nostru, cât şi cu ceilalţi din jur.
Atunci când unele dintre nevoile noastre nu sunt satisfăcute, mai ales când suntem copii, apare un sentiment neplăcut pe care nu îl putem duce (de aceea avem nevoie de ghidare de la figurile de ataşament), nu mai putem sta conectaţi confortabil la Sinele nostru şi astfel ne dezvoltăm mecanisme alternative prin care să evităm acest disconfort.
Unul dintre cele mai comune defense este acela de a abate atenţia sau de a suprima din câmpul conştienţei durerea sau cauzele durerii – iar unul dintre cele mai la îndemână posibilităţi sunt date de „scufundarea în lumea virtuală” care poate varia de la statul pe internet, la jucatul de jocuri video sau programatul.
Defensele sunt mecanisme psihologice de protecție pe care le utilizează indivizii pentru a-și gestiona și a-și diminua anxietatea sau stresul emoțional. Aceste mecanisme sunt adesea inconștiente și pot apărea ca reacții automate la situații de conflict intern sau la amenințări percepute.
Deci, este posibil ca mulţi dintre cei care aleg calea programării (sau a IT-ului) să o facă pentru că IT-ul le-a oferit o posibilitate de a evada dintr-o realitate incomodă.
Şi nu numai ei…
Deşi mi-am concentrat atenţia asupra I.T.-iştilor aş putea paria că multe dintre motivele pe care le-am invocat se pot aplica şi altor categorii de oameni care lucrează în birouri toată ziua, care au un lanţ birocratic faţă de care trebuie să manifeste supunere şi care trebuie să vadă cum pot naviga prin ceea ce au produs colegii lor.
În plus, faptul că am putut descrie aceste aspecte nu mă fereşte de ele atunci când îmi pun pălăria de informatician, doar sper că le pot reduce efectele asupra mea….cum sper că prin prezentarea lor voi veţi putea face la fel.