Stilurile de predare se grupează în jurul a 3 mari direcții:
- stilul de conducere autoritar,
- stilul de conducere democratic
- și stilul de conducere laissez-faire.
1. Stilul de conducere autoritar
Reprezintă stilul în care profesorul deține controlul tuturor aspectelor educației, de la alegerea tehnicilor, etapele procesului, rolurile elevilor și pînă la aprecierea efortului depus.
Până în acest moment, 2021, este unul dintre cele mai intalnite metode de predare.
Acest mod de a preda alterează comunicare dintre elev și profesor, elevii devenind doar niște recipiente pasive de informații: profesorul monologheaza iar elevii doar asista pasiv la acest monolog.
Relațiile celor care sunt conduși cu autoritare se acutizează în sensul că devin mai agresive, iar grupul va ajunge să aibă un “țap ispășitor”.
În principal aceste grupuri adună în membrii săi o tensiune care apoi, de exemplu prin trecerea la un mod de organizare mai democrat, se manifesta prin comportamente mai agresive sau mai extreme în perioada de tranziție.
Alt aspect important este faptul că, grupurile conduse autoritar nu au mai manifestat inițiative devenind mai degrabă simpli executanți.
Impactul acestui gen de conducere asupra elevilor poate avea efecte mai mari decât efectul pe termen scurt pentru că mulți dintre ei vor suferi atât presiunea impusă lor atât prin sistemul rigid cât și pentru că vor încorpora la rândul lor acest mod de conducere – astfel ei devenind la rândul lor factori ai diseminării acestui sistem în viitor.
2. Stilul de conducere democratic
În acest model profesorul discută ceea ce trebuie rezolvat cu întregul grup de elevi. Etapele procesului sunt discutate de la început și sunt foarte clare. Rolurile elevilor și asocierile dintre ei nu sunt impuse iar metoda de lucru este aleasă din cele pe care profesorul le sugerează.
Principalul avantaj al acestui model este faptul că relațiile dintre conducator si grup și între membrii grupului sunt cordiale.
Membrii, prin implicarea în luarea deciziilor, se simt validați și încurajați. Ca rezultat avem o mai mare frecvență a inițiativelor. Totodată elevii sunt mai independenți față de leader / profesor comportamentul lor rămânând aproape neschimbat când acesta lipsește.
Din colaborarea dintre membri soluțiile pot fi mai optime și rezolvate mai rapid.
3. Stilul de conducere laissez-faire
Profesorul, în acest caz, își asumă un rol pasiv. Nu intervine aproape deloc în etapele sarcinii sau metodele utilizate. El oferă materiale și informații dar nu ia parte la discuții. Are un rol foarte diminuat inclusiv în aprecierile și evaluarea sarcinii sau ale elevilor.
În acest caz, membrii grupului nu se angajează să rezolve problemele. E posibil ca această atitudine a profesorului să fie percepută ca un abandon și prin urmare vor apărea manifestări proprii abandonului: dezinteres și neatentie relativ la sarcinile de îndeplinit.
În acest climat unul dintre elevi se erijeaza în conducatorul de fapt al grupului și încearcă să-i dirijeze pe toți ceilalți către îndeplinirea sarcinii.
Elevii/copii par a se simți bine în acest climat deoarece sunt lăsați să facă cam ce doresc – deși faptul ca nu-si îndeplinesc sarcina sau faptul că nu au scop precis poate aduce o nuanță de anxietate și nesiguranță.
Mulți dintre membrii grupului realizează și afirmă că “ar trebui să facă ceva” dar lipsa unei coordonări lasă această afirmație numai la stadiu verbal, nefiind concretizată în acțiune.
Putem afirma ca laissez faire-ul este aproape de un abandon al elevilor, o trădare a potențialului lor învățare.
Concluzie
Analizând cele 3 tipuri de conducere putem concluziona ca laissez faire-ul este cel mai dăunător, urmat apoi de stilul autoritar și în final, stilul optim fiind, cel democratic.
Totuși, exista cazuri în care fiecare din aceste stiluri ar putea fi aplicat (cu moderație).
De exemplu într-o excursie stilul laissez-faire ar putea fi optim, pe când într-o situație de urgență (ex: terminarea unei sarcini într-un timp record) ar putea fi mai indicat stilul autoritar.