Teoria Atașamentului dezvoltată de Bowlby descrie mai multe stiluri de atașament iar înțelegerea stilului de atașament al unei persoane reprezintă un element fundamental al oricărui tip de psihoterapie.
Atașamentul
Unul din multele mecanisme care stau la baza vieții de adult îl reprezintă modul în care acesta își poate construi o relație atât cu partenerul de viață, cât și cu ceilalți din jurul său, iar acest mecanism ia naștere în copilărie când noua ființă face primii pași în viață.
Bowlby a observat că “cele mai puternice emoții apar în timpul formării, întreținerii, distrugerii sau reînnoirii relațiilor de atașament” (Bowlby, 1979, p. 130).
Creierul unui copil este programat să dea un sens experiențelor prin care trece, dar pentru aceasta trebuie să fie expus la experiențe care să aibă sens – în mod similar modului cum un copil învață sa vadă (și mai ales să înțeleagă ce vede) și să vorbească, la fel el învață să își creeze un “eu psihologic” și să îl înțeleagă pe al celorlalți.
Calitatea acestor interacțiuni este importantă nu numai pentru siguranța fizică și afectivă a copilului, dar și pentru formarea minții și modelului intern al copilului. Atașamentul reprezintă relația care se dezvoltă între un copil și cel care are grijă de el.
Mai simplu spus: felul cum ajungi să relaționezi în copilărie cu persoanele apropiate va fi același pe care îl vei căuta și replica în relațiile apropiate în viața de adult.
Stiluri de atașament
Unul dintre experimentele care denota diferențele dintre tipurile de atașament este “testul străinului” în care avem o mamă cu copil și o persoană străină și în care mama și străinul apar sau dispar din peisaj. Reacțiile copilului vor depinde în mare măsură de tipul de atașament pe care copilul îl are cu mama sa (Ainsworth et al.,1978).
Există 4 stiluri de atașament: securizant, anxios / ambivalent, evitant, dezorganizat (Ainsworth et al. 1970, Main & Solomon, 1990).
Cele 4 stiluri de atașament sunt:
- Tipul securizant – În acest caz copilul stă mai aproape de mamă și este mai rezervat cu străinul. La plecarea mamei apar proteste, iar la reunirea cu mama copilul își exprimă bucuria. În ceea ce privește atitudinea față de străin nu declanșează nici o reacție.
- Tipul anxios / ambivalent – Este un stil generat de mame inconsecvente. Copilul nu poate anticipa comportamentul mamei- și în plus copilul se poate culpabiliza din această cauză: nu știe ce provoacă această reacție a mamei și așteaptă cu anxietate (o reacție a mamei), neștiind ce să facă pentru a obține o reacție pozitivă a ei. Copiii ambivalenți caută momente pozitive și se feresc de momentele negative. În cazul lor, apar așteptări de abandon (adică se așteaptă să fie abandonați) care se vor răsfrânge și asupra viitoarelor relații. Nu sunt liniștiți de prezența mamei, plecare ei este considerată un abandon, iar față de străini sunt temători. Adultul va avea exact aceleași atitudini față de partener și străini. Prezintă reacții volatile și puternice (“azi te iubesc, mâine te urăsc”). Generează profeții auto împlinite (mai ales cele legate de relații) – (vezi secțiunea Prezicerea din articolul Gânduri automate distorsionate).
- Tipul evitant – Aceștia nu se bazează pe nimeni. Părăsesc relația pentru a nu fi abandonați (primii). Caută să nu fie dependenți de cineva. Ei sunt “rezultatul” unor părinți distanți, evitanți, absenți. (Atitudinea lor este: “Eu sunt singur și nu mă pot baza pe nimeni”). Evitanții (adulți) se “încarcă” singuri. Partenerii lor simt lipsa angajamentului. Pentru copil plecarea sau venirea mamei nu provoacă interes. Este mai posibil să aibă o reacție pozitivă față de un necunoscut decât față de mamă.
- Tipul dezorganizat – Aceștia sunt copii abuzați. Nu se atașează de nimeni, iar totul este o resursă pentru ei (inclusiv relațiile). Ajung să prezinte tulburare reactivă de comportament cu două forme de manifestare:
- inhibații (sunt retrași);
- neinhibații (care au un comportament lipicios tocmai pentru a beneficia de resurse)
Bibliografie
- Ainsworth, M. D. S., & Bell, S. M. (1970). Attachment, exploration, and separation: Illustrated by the behavior of one-year-olds in a strange situation. Child Development, 41, 49-67.
- Ainsworth, M. D. S., Blehar, M. C., Waters, E., & Wall, S. (1978). Patterns of attachment: A psychological study of the strange situation. Psychology Press, New York
- Bowlby, J. (1979) The Making and Breaking of Affectional Bonds. London: Tavistock.
- Main, M., & Solomon, J. (1990). Procedures for identifying infants as disorganized/disoriented during the Ainsworth Strange Situation. In M.T. Greenberg, D. Cicchetti & E.M. Cummings (Eds.), Attachment in the Preschool Years (pp. 121–160). Chicago, University of Chicago Press.