Triangulare

Prin triangulare (sau triangulație ) ne referim la procesul prin care o relație diadică (între două persoane) devine instabilă sau tensionată, iar o a treia persoană este inclusă pentru a reduce tensiunea și a stabiliza sistemul (Bowen, 1978; Kerr & Bowen, 1988).

Triunghiul este, conform lui Murray Bowen (1978), cea mai mică unitate stabilă de relație într-un sistem emoțional. Este o configurație structurală care apare natural în sistemele de relații, reprezentând un sistem de trei persoane sau doi oameni și o problemă/obiect (Kerr & Bowen, 1988). Este considerată cea mai mică unitate stabilă de relație în sistem, deoarece relațiile diadice tind să fie instabile sub stres.

Triangularea este un proces dinamic și adesea patologic prin care se creează sau se utilizează un triunghi într-un mod disfuncțional. Este mecanismul activ prin care membrii unui sistem manipulează relațiile triunghiulare pentru a reduce anxietatea personală sau pentru a evita conflictul direct (Guerin et al., 1996).

Triangularea este un concept fundamental în terapia familială sistemică și teoria sistemelor familiale. Termenul a fost definit pentru prima dată de Murray Bowen în anii 1960-1970, ca parte a teoriei sale despre sistemele familiale (Bowen, 1978).

Diferența dintre triunghi și triangulare

	Triunghi	Triangulare
Natură	Reprezintă o structură relațională, configurație (Bowen, 1978)	Este un proces, mecanism activ (Minuchin, 1974)
Valență	Neutru în sine, poate fi funcțional sau disfuncțional (Kerr & Bowen, 1988) în funcție natura relației dintre persoanele implicate.	De obicei disfuncțională, implică manipulare sau evitare (Guerin et al., 1996)

Triunghi funcțional: Doi părinți discută cu un terapeut despre dificultățile lor – terapeutul este al treilea vertex / vârf al triunghiului, dar într-un mod sănătos și terapeutic (Bowen, 1978).

Triangulare disfuncțională: Mama se plânge copilului despre tată, punându-l pe copil în mijloc și folosindu-l pentru a evita confruntarea directă cu soțul – aici procesul activ de implicare a copilului este triangulația (Minuchin, 1974; Buchanan et al., 1991).

Triangularea apare în:

• Terapia familială sistemică (familie systems therapy)
• Teoria sistemelor familiale Bowen (Bowen Family Systems Theory)
• Psihologia relațiilor și dinamica familială

Perspectiva lui Bowen

Important de menționat: Bowen (1978) nu clasifică explicit triunghiurile ca „funcționale” sau „disfuncționale”. El vede gradul de diferențiere a sinelui ca factor determinant pentru modul în care operează triunghiurile:

• Diferențiere înaltă: Triunghiurile sunt mai fluide, mai puțin rigide, cu mai puțină fuziune emoțională (Kerr & Bowen, 1988)
• Diferențiere scăzută: Triunghiurile sunt rigide, cu fuziune emoțională intensă și reactivity crescută (Kerr & Bowen, 1988)

Manifestări ale triangulării

Triangularea se manifestă în mai multe moduri (Bowen, 1978; Guerin et al., 1996):

1. Triangularea parentală clasică: Doi părinți în conflict îl implică pe copil pentru a reduce tensiunea dintre ei. De exemplu, mama se plânge copilului despre tată, sau copilul devine „mesagerul” între părinți (Minuchin, 1974).

2. Coaliții intergeneraționale: Un părinte formează o alianță cu copilul împotriva celuilalt părinte, creând o divisiune în familie (Minuchin, 1974; Haley, 1976).

3. Diversiunea conflictului: Când tensiunea dintre doi adulți devine prea mare, atenția se redirecționează către un al treilea membru (adesea un copil), care poate dezvolta simptome sau comportamente problematice (Bowen, 1978).

4. Triangularea emoțională: O persoană intermediază comunicarea sau emoțiile între alte două persoane, împiedicând rezolvarea directă a conflictului (Kerr & Bowen, 1988).

Consecințe ale triangulării

Cercetările arată că triangularea poate avea efecte negative, în special asupra copiilor (Buchanan et al., 1991; Fosco & Grych, 2008):

• Anxietate și depresie crescută
• Dificultăți în reglarea emoțională
• Probleme de loialitate și vinovăție
• Dificultăți în formarea relațiilor sănătoase în viitor

Triangularea poate avea efecte negative, în special asupra copiilor

Prevenirea triangulării

Printre strategiile de prevenire și combatere a triangulării putem menționa:

1. Menținerea granițelor generaționale clare (Minuchin, 1974):

• Părinții rezolvă conflictele între ei direct, fără a implica copiii
• Copiii nu devin confidenți emoționali ai părinților

2. Diferențierea sinelui (Bowen, 1978):

• Dezvoltarea capacității de a rămâne calm și obiectiv în relații
• Separarea gândirii de sentiment în situații emoționale intense

3. Comunicare directă:

• Promovarea dialogului deschis între membrii familiei
• Evitarea comunicării triunghiulare („-Spune-i tatălui tău…„, „-Spune-i mamei tale că…„)

Referințe bibliografice

Bowen, M. (1978). Family Therapy in Clinical Practice. New York: Jason Aronson.

Buchanan, C. M., Maccoby, E. E., & Dornbusch, S. M. (1991). Caught between parents: Adolescents’ experience in divorced homes. Child Development, 62(5), 1008-1029.

Fosco, G. M., & Grych, J. H. (2008). Emotional, cognitive, and family systems mediators of children’s adjustment to interparental conflict. Journal of Family Psychology, 22(6), 843-854.

Guerin, P. J., Fogarty, T. F., Fay, L. F., & Kautto, J. G. (1996). Working with Relationship Triangles: The One-Two-Three of Psychotherapy. New York: Guilford Press.

Haley, J. (1976). Problem-Solving Therapy. San Francisco: Jossey-Bass.

Kerr, M. E., & Bowen, M. (1988). Family Evaluation: An Approach Based on Bowen Theory. New York: Norton.

Minuchin, S. (1974). Families and Family Therapy. Cambridge, MA: Harvard University Press.