Testul Străinului (Strange Situation Test/Procedure) este o procedură de observare standardizată concepută pentru a evalua calitatea atașamentului între copiii mici (de obicei între 12-18 luni) și figura lor primară de atașament (de regulă, mama).
Reacțiile copilului vor depinde în mare măsură de stilul de atașament pe care copilul îl are cu mama sa
Scopul principal al testului este de a identifica stilul de atașament al copilului prin observarea comportamentului acestuia în situații de stres moderat, în special în timpul separărilor și reunirilor cu figura de atașament.
Istoric
Testul a fost dezvoltat de Mary Ainsworth și colaboratorii săi la Universitatea Johns Hopkins la începutul anilor 1970.
Ainsworth a dezvoltat această procedură bazându-se pe „Teoria Atașamentului” a lui John Bowlby, cu care a colaborat anterior. Cercetările sale observaționale anterioare în Uganda și Baltimore au fundamentat crearea acestei proceduri standardizate
Structura Procedurii
Testul constă din 8 episoade standardizate, fiecare durând aproximativ 3 minute, într-o cameră de joacă cu jucării:
- Introducere – mama și copilul sunt introduși în cameră
- Mama și copilul – copilul explorează în prezența mamei
- Străinul intră – o persoană necunoscută se alătură
- Prima separare – mama pleacă, străinul rămâne
- Prima reunire – mama se întoarce, străinul pleacă
- A doua separare – mama pleacă, copilul rămâne singur
- Continuarea separării – străinul se întoarce
- A doua reunire – mama se întoarce, străinul pleacă
Stilurile de atașament
Ainsworth a identificat inițial trei modele de atașament:
1. Atașament securizant
Comportament in timpul experimentului
- Copilul explorează activ în prezența mamei (practic consideră mama ca un punct de sprijin și își ”permite” să exporeze în jur)
- Manifestă distres la separare (atunci când mama părăseste camera)
- Căută activ și este reconfortat la reunire (vine repede la mama în brațe pentru a fi ”alintat”)
Explicații ale comportamentului
În acest caz copilul stă mai aproape de mamă și este mai rezervat cu străinul. La plecarea mamei apar proteste, iar la reunirea cu mama copilul își exprimă bucuria. În ceea ce privește atitudinea față de străin nu declanșează nici o reacție.
2. Atașament evitant
Comportament in timpul experimentului
- Explorare fără a folosi mama ca bază de securitate (practic nu se mai bazează pe mamă pentru susținere – fiindcă a învățat deja ca nu va găsi acolo suportul necesar)
- Distres minim la separare
- Evită sau ignoră mama la reunire
Explicații ale comportamentului
Aceștia nu se bazează pe nimeni. Părăsesc relația pentru a nu fi abandonați (primii). Caută să nu fie dependenți de cineva.
Ei sunt “rezultatul” unor părinți distanți, evitanți, absenți. (Atitudinea lor este: “Eu sunt singur și nu mă pot baza pe nimeni”). Evitanții (adulți) se “încarcă” singuri.
Partenerii lor simt lipsa angajamentului. Pentru copil plecarea sau venirea mamei nu provoacă interes. Este mai posibil să aibă o reacție pozitivă față de un necunoscut decât față de mamă.
3. Atașament anxios / ambivalent
Comportament in timpul experimentului
- Explorare limitată chiar în prezența mamei
- Distres intens la separare
- Comportament contradictoriu la reunire (căutare + rezistență)
Explicații ale comportamentului
Este un stil generat de mame inconsecvente. Copilul nu poate anticipa comportamentul mamei – și în plus copilul poate culpabiliza din această cauză: nu știe ce provoacă această reacție a mamei și așteaptă cu anxietate (o reacție a mamei), neștiind ce să facă pentru a obține o reacție pozitivă a ei.
Copiii ambivalenți caută momente pozitive și se feresc de momentele negative. În cazul lor, apar așteptări de abandon (adică se așteaptă să fie abandonați) care se vor răsfrânge și asupra viitoarelor relații.
Nu sunt liniștiți de prezența mamei, plecare ei este considerată un abandon, iar față de străini sunt temători.
Adultul va avea exact aceleași atitudini față de partener și străini. Prezintă reacții volatile și puternice (“azi te iubesc, mâine te urăsc”).
Generează profeții auto împlinite (mai ales cele legate de relații).
4. Atașament dezorganizat
Comportament in timpul experimentului
- Descoperit și adăugat ulterior de Mary Main and Judith Solomon în 1986.
- Lipsă de strategie coerentă de adaptare
- Comportamente contradictorii sau incomplete
- Asociat cu traumă sau îngrijire foarte problematică. De obicei copii care au fost în casele de copii unde nu au primit îngrijirea corectă manifestă acest tip de atașament.
Explicații ale comportamentului
- Aceștia sunt copii abuzați. Nu se atașează de nimeni, iar totul este o resursă pentru ei (inclusiv relațiile). Ajung să prezinte tulburare reactivă de comportament cu două forme de manifestare:
- inhibații (sunt retrași);
- neinhibații (care au un comportament lipicios tocmai pentru a beneficia de resurse)
Semnificație științifică
Testul Străinului este considerat unul dintre cele mai importante instrumente din psihologia dezvoltării și a rămas standardul de aur pentru evaluarea atașamentului în copilăria timpurie de peste 40 de ani.