Conceptul de Sine, Eu și Supraeu provine din teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud și descrie structura psihicului uman.
Fiecare dintre aceste instanțe are un rol distinct în funcționarea minții:
- Sinele (Id-ul) – reprezintă partea inconștientă, instinctuală și primitivă a psihicului. Este sursa dorințelor și impulsurilor primare, precum foamea, setea, agresivitatea și dorința sexuală. Sinele operează conform principiului plăcerii, adică caută satisfacerea imediată a dorințelor, fără să țină cont de realitate sau de norme sociale.
- Eul (Ego-ul) – este partea conștientă și rațională a psihicului, care mediază între dorințele Sinelui și constrângerile impuse de Supraeu și de realitate. Eul funcționează conform principiului realității, încercând să găsească modalități acceptabile și realiste de satisfacere a dorințelor.
- Supraeul (Superego-ul) – este instanța morală a psihicului, formată din norme, valori și reguli sociale interiorizate (de obicei prin educație și influența părinților și a societății). Supraeu funcționează ca un fel de „conștiință” care judecă și cenzurează dorințele Sinelui, provocând sentimente de vinovăție sau mândrie.
Cum interacționează Sinele, Eul și Supraeul?
- Sinele vrea satisfacție imediată.
- Supraeu impune reguli morale și sociale.
- Eul încearcă să echilibreze cele două, găsind soluții acceptabile.
De exemplu, dacă cineva vede o prăjitură:
- Sinele vrea să o mănânce imediat.
- Supraeul spune că nu e bine să mănânci prea multe dulciuri sau că trebuie să aștepți.
- Eul va decide fie să mănânce doar o parte, fie să aștepte un moment potrivit.
Această teorie explică multe dintre conflictele interne pe care le avem zilnic și modul în care luăm decizii.